duminică, 29 noiembrie 2015

El

Povestea este strict o fictiune si trebuie tratata ca atare
Stateam la masa din colt, in bistroul nostru preferat. Il vedeam cu coada ochiului, cum asteapta acel semn de la mine, acel sms care il va anunta ca imi e dor de el si vreau sa revina langa mine. Dar azi acel mesaj nu va mai merge inspre el. Va merge spre acest barbat superb care se indreapta spre masa mea. Barbatul pe care il iubesc, cel care imi ofera ceea ce am nevoie. Si totusi, de ce retraiesc amintirile acestea? De ce ma mai gandesc la trecut?
Avea doar 17 ani cand ne-am cunoscut. Eu aveam cativa, multi, in plus... Paream o copila, ca el. Mica, cu chip de fetiscana de liceu, si imi placea. Ma distram facand lumea sa creada ca am 15 ani si sunt mica si nevinovata. Ii jucam pe degete si ii aduceam unde vroiam eu cu dragalasenia mea. Dar cu el a fost altceva. Coordonam un proiect amplu, si aveam cativa voluntari care se asigurau ca merge ca pe roate totul. El mi se parea cel mai dezghetat dintre ei si cel pe care ma puteam baza. Am inceput sa ii dau din ce in ce mai multe responsabilitati si petreceam din ce in ce mai mult timp cu el. Mi se parea ca si el se simte comod in prezenta mea, confesandu-mi temerile, sperantele si visele. Pana intr-o zi cand cand a incercat sa ma sarute. Am simtit ca pica cerul pe mine... Cum nu am vazut ca lui ii place de mine? Dar si mai grav, si eu vroiam sa il sarut. Si inca disperant de mult. Asa ca am intors spatele la tot si am plecat. Am plecat departe de el, departe de tot ce imi aduce aminte de cine fusesem inainte. Acel departe s-a nimerit sa fie Bucuresti. Am reusit sa imi fac o cariera, sa fiu pe picioarele mele, sa uit de el si de cine eram cu 3 ani inainte. Pana in acea zi fatidica.
Ajunsesem la munca cand seful ma anunta ca trebuie sa trec pe la agentia de publicitate, sa ma intalnesc cu noul grafician, sa reusim sa punem la punct noua strategie de promovare. Zis si facut... Ajung in holul impresionant al agentiei. De fapt arata tipic corporatist, un lobby de imitatie de marmura, cu o blondina inalta si frumusica la receptie, cu tablouri contemporane minimaliste pe peretii gri deschis. Asta pana treci de lobby. In spatele acelei aparente corporatiste se afla un adevarat teren de joaca pentru adultii creativi. Ajung in holul central, decorat cu grafitti-uri, vesel si colorat. Acolo ma intampina un vechi prieten, care ma roaga sa il urmez pana in biroul noului grafician. Spune ca voi fi incantata, e un tanar student care promite multe. Si mai e si din orasul meu natal. Cand aud asta, simt ca imi pierd echilibrul. Simt nevoia sa imi dau jos tocurile, sa imi desfac parul, nu mai am aer... Nu poate fi el, chiar nu poate. Sunt multi tineri talentati in orasul ala! Foarte multi. Trebuie sa imi pastrez calmul, sigur nu e el. Intru in birou si tot ce vad sunt ochii lui negrii. M-am inselat amarnic cand credeam ca l-am uitat. Si s-a facut atat de frumos. Vad pe reactia lui ca ma recunoaste. Eu imi pastrez calmul si zambesc politicoasa. Atingerea lui usoara imi da fiori pe spate, imi vine sa il sarut, sa ii spun cat mi-a lipsit, ca acum diferenta de varsta nu mai e atat de grava, dar ma abtin. Sunt o profesionista desavarsita si ii transmit ca vom lucra impreuna la un proiect important.
Zilele alaturi de el trec alarmant de repede. Nu stiu caum ma pot concentra la munca mea, mintea mea zboara doar la el, pana intr-o zi, cand ma saruta. Tot ce am putut face a fost sa fug. Am ajuns acasa si l-am sunat, l-am invitat la mine. El a acceptat. Inima imi batea cu putere, dar am acceptat. Eram hotarata sa ii marturisesc tot si sa plec. Dar partea cu plecatul nu a mai venit. Am trait alaturi de el o frumoasa poveste... Ne iubeam si nu ne pasa de nimeni si nimic. Pana intr-o fatidica dimineata de duminica, cand totul s-a terminat. A decis sa imi franga inima. Vreme indelungata m-am ingropat in munca, nu dormeam, nu mancam, vroiam doar sa il uit, vroiam sa uit greseala de al iubi. 
Pana intr-o zi cand a aparut EL in viata mea. A venit ca o furtuna, cand am avut mai mare nevoie de el. Am crezut ca va fi o aventura de-o noapte, ca nu il voi mai vedea. Frumusel, nu prea inalt, sportiv profesionist, era total opusul barbatului care ma placea pe mine. Si totusi s-a incapatanat sa ramana alaturi de mine, iar eu il iubesc pentru asta. Iubesc felul in care sforaie usurel pe umarul meu dupa un antrenament greu, iubesc felul in care apare plin de noroi cu un trandafir in mana la usa mea din cand in cand doar pentru ca ii e dor de mine. Iubesc totul la el, si nu mi-as schimba viata nicio data!
Si totusi, iata-ma in bistro-ul asta, cu ochii dupa prima mea greseala... Dar cum apare EL uit totul si ma las inghitita de iubire.

vineri, 27 martie 2015

Ea...

Stateam la masa si ma uitam la ea cum se intinde ca o pisica la soare. Ma uit la ea si nu imi vine sa cred cat poate fi de perfecta. Sta la masa, in bistroul nostru preferat, cu genunchii la piept, citind o carte, asteptand mancarea. E duminica dimineata, e soare, iar ea sta la masa noastra preferata, langa geam. Bistroul e micut si cochet, ca si ea. Plin de flori, aerisit, minimalist....
Nu imi pot lua ochii de la ea, asteptand momentul in care vine mancarea si ea se va intinde dupa telefon, sa imi trimita un sms, sa ma cheme langa ea. E traditia noastra de duminica. Doarme la mine sambata noaptea, iar dimineata iesim sa mancam. Ea sta si citeste, eu vb cu prietenii mei, pana cand vine mancarea si ma intorc la ea. Apare mancarea, ea se intinde pisicoasa dupa telefon, o vad cum tasteaza si astept mesajul ei. Dar azi nu mai vine, azi raman doar cu amintirile... Cand imi ridic privirea, vad langa ea pe altcineva.E un timp bine, cam de-o varsta cu ea, care o soarbe din priviri. Nu mai pot sta, nu mai pot sa ii privesc. Ma ridic de la masa mea, trec pe langa ei si plec. Imi e prea dor de ea, prea dor de noi.
In timp ce incerc sa gasesc un loc unde ma pot calma, nu pot sa nu rememorez cum m-am indragostit de ea... Aveam 17 ani cand am intalnit-o prima data. A aparut in viata mea din greseala, dintr-un joc. Organiza evenimente pentru tineri si m-am gandit sa ma implic si eu. Cand am cunoscut-o am crezut ca are aceeasi varsta ca mine. Era mica, plina de viata si superba. Vroiam sa fie doar a mea. Dar ea m-a refuzat. Prima data am simtit ca m-am facut de ras, ca ea rade de mine, dar cand si-a ridicat privirea din pamant, vedea ca ii pare rau ca a zis nu. Prima mea intrebare a fost de ce, iar raspunsul ei a fost: "am 27 de ani, iti sunt mentor, imi esti ca si un copil". Nu imi venea sa cred. Arata ca o pustoaica de 16 ani, am zis ca face misto de mine, ca rade de mine. Dar ea era serioasa. Am devenit incet prieteni, mi-a devenit un fel de mentor, dar eu vroiam sa fie ceva mai mult. O visam tot timpul, ma gandeam doar la ea, si cred ca ea a simtit asta, pentru ca devenea din ce in ce mai rece. Iar brusc a disparut din viata mea. Ma gandeam des la ea, dar munceam din greu, sa pot pleca, sa imi urmez visul. Dupa 3 ani am intrat la facultate, si ea nu imi mai bantuia visele. Ajuns in Bucale, la facultate, ca orice student, imi caut de lucru. Dupa cateva luni, ajung sa lucrez intr-un domeniu care ma pasioneaza, si fac ceeace fac cu placere. Intr-o dimineata de mai aud vocea sefului care ma striga. Ies din birou si merg sa vad ce mi se mai da de lucru. Cand ajung in lobby, nu mai pot gandi. Langa seful meu e ea. Aud doar ca prin vis ca ea reprezinta un client foarte important, iar in urmatoarele luni voi lucra cu ea. Ea, politicoasa, se prezinta de parca nici nu m-ar cunoaste. Dar ceea ce o da de gol e sclipirea din ochi. Acum are 30 de ani, dar e mai frumoasa ca oricand. Parul lung, ondulat, ochii micuti, verzi, statura mignona, totul e feeric la ea. Simt ca nu mai am aer si ca nu pot sa respir. Cum voi putea fi profesionist, cand ea e langa mine si nu o pot avea? Totusi sunt profi, si tin totul in mine. Pana intr-o seara, cand nu mai pot rezista si o sarut cand o conduceam acasa, vineri. Ea, surprinsa, se retrage. Eu, rusinat, plec acasa. Nu pot dormi, ma tot gandesc cum pot remedia totul. Spre amiaza o sun, iar ea ma invita la ea, la o cafea, sa vorbim despre ce s-a intamplat.Cand ajung la ea, nu mai pot vorbi, gura mi-e uscata, imi e frica ca nu  o sa mai vrea sa ma vada. Primele ei cuvinte au fost: "ce ma bucur ca nu mai esti minor". Atunci am inteles de ce plecase ea. O strang strans in brate, o sarut si ii spun cat de indragostit sunt. Iar din sambata aceea, am fost de nedespartit. Eram cel mai fericit om din lume.
Duminica dimineata ma trezeam cu mult inaintea ei, sa o pot privi cum doarme, cat e de linistita si perfecta. Imi placea sa o vad fara griji, senina si odihnita. Intotdeauna cand deschidea ochii se cuibarea in bratele mele, ca si un copil, o strangeam la piept si imi venea sa nu ii mai dau drumul. Ieseam sa mancam in bistroul ei preferat, ea cu tabieturile ei, eu cu ale mele. Ea statea la masa ei, cu genunchii la piept, citind o carte, asteptand mancarea. E duminica dimineata, e soare, iar ea sta la masa noastra preferata, langa geam, eu m-am intalnit cu niste prieteni. Bistroul e micut si cochet, ca si ea. Plin de flori, aerisit, minimalist....
Nu imi pot lua ochii de la ea, asteptand momentul in care vine mancarea si ea se va intinde dupa telefon, sa imi trimita un sms, sa ma cheme langa ea...

joi, 19 februarie 2015

Aiureli...

Se pare ca am tendinta sa scriu pe blog cand sunt mega trista si nu am cu cine vorbi... Chiar nu stiu cui sa ii zic asta... Chiar si acum stau in pat, cu laptopul in brate si plang... Ceaa ce eu nu fac, nu plang. Dar chesti asta ma apasa asa de mult, ca nu mai pot.
Citeam acum cateva minute despre ce inseamna o relatie ideala. Despre fata ideala pentru un tip. Si atunci m-a lovit. Eu asta vreau si asta simt pentru cineva. Cel care m-a facut sa plang e singurul tip dupa care am plans atunci cand mi-a zis ca nu mai simte nimic pentru mine... (nu am plans dupa o relatie de 7 ani, o relatie care credeam ca va dura toata viata). Si tipul asta m-a dat peste cap. Credeam ca am uitat de el (vorbisem cu el vreo 2, 3 saptamani prin 2014), dar mi-a aparut in newsfeed-ul de pe facebook o postare de a lui si m-a lovit mai tare decat orice altceva.
Tipul asta e versiunea mea masculina la nivel de minte si spirit. E la fel de cinic si sadic, dar poate fi si "uman"...
De multe ori visez cu ochii deschisi la cum ar fi sa stau zile in sir cu el in pat, sa il tin in brate, sa ne uitam la comedii proaste si filme noir, sa ne iubim si sa nu mai existe altceva pe lumea asta. Sa avem o camera dezordonata, plina de schite si de foi cu povesti scrise de noi, in care sa se auda muzica in surdina si sa nu ne deranjeze nimeni.
Ma provoaca la un nivel mental, cum nu credeam ca poate cineva sa ma provoace, mai ales cineva de care sa imi placa. Mai ales ca ma indragostesc foarte usor si imi trece la fel de usor, ma asteptam sa vina, sa ma loveasca si sa imi treaca. Chiar mai rapid decat lui. Si uite ca inca nu mi-a trecut, inca stau si ma gandesc la el.
Ii inchin lui aceste randuri, chiar daca de la ultima mea postare am trecut prin vreo 4 relatii, dar nici una nu m-a marcat asa, nici una nu m-a lovit asa.
Sfaturi?
Si asa, sa va alimentez imaginatia, mai jos aveti camera in care visez ca ne inchidem... Nu e a mea, am "furat-o" de pe net, dar e atat de perfecta, ca nu rezist sa nu vi-o arat.


duminică, 6 octombrie 2013

Stuff... Un an de tacere...

Mda, nu am mai bloggerit de un an. Dar incerc sa revin. As avea atatea de scris, atatea de povestit, dar m-a lasat inspiratia. Cateodata am impresia ca atatea blogguri au cam epuizat toate subiectele si eu nu mai am nimic de zis. Nici macar de creat nu mai am chef. Am inceput sa mai scriu o carte, cred ca a patra din serie, dar nu o pot duce la bun sfarsit.... doar ma chinuie talentul, apoi cedez... De fapt se poate vedea si aici consegventa mea.
Poate ca poeziile o sa le duc la bun sfarsit, incepand cu asta

M-ai lasat aici,
Singura in noapte.
Credeam ca vei fi vesnic,
Au fost doar soapte.
In noapte, pasnic
Ai plecat departe.
Ai lasat un loc aparte
In inimam-mi confuza.
Ai plecat departe
Dar inima refuza
Sa inteleaga.

luni, 5 noiembrie 2012

Despre viata si un tabu

Azi m-am hotarat sa scriu despre una din marile tabuuri ale societatii noatre. Femeile supraponderale... Si nu ma refer la acele americance ignorante care manaca doar fast-food si se cred slabe. Frumoase sunt. Orice femeie e frumoasa, in felul ei. Ma refer la femeile ca mine, cele care se lupta cu prejudecatile despre "grase" zi de zi. Ni se spune ca suntem urate, neiubite, bolnave. Ca mancam mult, ca aratam dizgratios. Eu ma intreb de unde stiu unii ca mancam mult? E asa usor de judecat in momentul in care nu sti nimic despre celalat. Daca intreb un strain o sa imi zica ca sunt grasa, si cam atat. Daca intreb cunostintele, o sa imi spuna ca sunt inteligenta, si poate, ca am ochi frumosi... dar in spatele politetii lor ascund acea grimasa de "esti grasa, tu nu te vezi? ce ma intrebi pe mine?", prietenii o sa imi spuna ca sunt plina de viata, isterica si incapatanata. Cei mai buni prieteni o sa spuna ca sunt dusa, funny, chiar si ca sunt frumoasa. Iubitul, parintii o sa spuna ca sunt cea mai frumoasa. Si totusi, cea mai mare influenta asupra noastra o are societatea, felul in care suntem privite, marginalizate, judecate.
De mica simteam "ura" asta a societatii. Am ajuns pana in stadii de depresie crunta, de izolare... Simteam ca nu merit sa traiesc printre oameni "normali". Felul in care media prezinta femeia ideala afecteaza moralul femeii moderne... Obsesia asta a frumusetii universale pe mine ma lasa masca... Acum am inteles ca cine vrea sa ma cunoasca, o sa treaca de stratul asta pufos de la exterior si va ajunge la ce e important. Persoanele importante, inteligente nu au prejudecati, si nu mica mi-a fost mirarea in momentul in care chiar am dat de un astfel de grup... Prima data la liceu, cand am legat prietenii pe viata, apoi in momentul in care am descoperit voluntarii... lipsa lor de prejudecati e atat de linistitoare, de atragatoare... Societatea ar trebui sa invete de la ei. Copii de 4, 5 ani care invata ca indiferent de ce e la exterior, interiorul e mai important. Stratul de cerneala nu reprezina un golan, "pufosenia" nu e gretoasa, iar gusturile sunt ale fiecaruia.
Astfel de mentalitate ar aboli depresia in randul adolescentilor, standardele ar fi altele... Dupa parerea mea asa ar trebui sa gandeasca generatiile viitoare, dar se pare ca superficialitatea castiga, din pacate.
Va las acum cu gandurile voastre... Pe alta data...

marți, 18 septembrie 2012

Pareri dupa fesrival

Uite ca revin cu feed-back, dupa Festivalul International din Baia Sprie. Parere? A fost frumos. Foarte frumos! Ne-am distrat. Putin cam putina organizare, dar in  rest merita din plin. Artisti desavarsiti, care stiu face un spectacol, care stiu antrena un public. Atat muzicienii cat si restul celor prezenti (Daniel Les; artisti care creeaza minunate bijuterii specific maramuresene - mi-am luat o zgardana minunata si foarte frumos facuta). Muzicienii locali poate ca nu au fost apreciati la adevarata lor valoare, toata lumea asteptand ora 20:00, in cele trei zile, ora la care au urcat pe scena: vineri o formatie din Istria, Croatia: Gustafi, sambata Korrontzi a reprezentat Tara Bascilor, iar duminica Sardinia a fost reprezentata de Kamafei. Stiu ca de obicei pun poze, dar de data aceasta va recomand sa vedeti pozele de pe facebook: https://www.facebook.com/ILoveBaiaSprie si https://www.facebook.com/NaturesGuardianMaramures . Iar lansarea albumului chiar a avut succes. Asa ca va multutmim tuturor.
Later edit: am uitat sa va arat mostre din ceea ce ati pierdut! 


joi, 16 august 2012

Din nou finalul verii

Stiu, stiu, iar nu am mai scris de mult... Nu sunt consegventa si basta. Nu cred ca o sa ma adun vre-odata cat sa scriu in fiecare zi despre ceva. In fiecare zi imi vine in minte cate ceva ce sa impart cu voi, dar pe cand ajung in fata laptop-ului ma iau cu latele sau am ceva de lucru si nu mai ajung sa trec si pe aici. Dar uite ca azi in sfarsit m-am gandit sa mai scriu si pe aici. Si nu voi scrie non-sensuri si fictiuni aiurite de ale mele, ci despre un festival minant ce va avea loc in Baia Sprie timp de trei zile. Norocosii locuitori ai oraslului acesta mic de munte si cei din zona vor avea norocul sa fie incantati de un festival de datini si obiceiuri. Nu, nu maramuresene, de care "piata" e cateodata suprasaturata, ci internationale. In oraselul meu, nostru vor fi prezenti niste artisti minunati care colinda lumea cu acest festival, Sete sois, sete luas si care abia astepta sa ajunga aici si sa ne incante. pe langa acesti artisti vom avea si niste maramureseni draguti care vor fi prezenti aici. Daniel Les, artistul ceramist, va avea o expozitie, Road players Band ne vor incanta urechile, la fel ca si  grupul Iza, ansamblul Dor calator, Millenium Band si Alina Augusta. Majoretele Norei vor dansa pentru noi, vom vedea o minunata expozitie fotografica numita Transilvania Pitoreasca, si (a se citi MODESTIE :D ) lansarea albumului istoric al celor de la Nature's Guardian, Baia Sprie - privind spre trecut.
Toata aceasta minunatie va tine din 31 august pana in 2 septembrie la Complexul Suior. Tata distractia va incepe de la ora 17:00 si pentru detalii puteti rasfoi si revista Zile si Nopti Baia Mare.

luni, 28 mai 2012

Penalty :D

Stiu, stiu, nu am scris de mult... Sincer? Nu am avut timp. Dar acum ma vad obligata sa scriu. De ce? Pentru ca am vazut a doua oara o piesa de teatru  jucata de o trupa de teatru amator, si anume Mozaic. Si nu ii laud doar pt ca un prieten foarte drag mie "se joaca de-a teatrul" impreuna cu ei, ci pentru ca ei chiar sunt foarte talentati. Anul trecut am vazut doua spectacole diferite ale lor, geniale ambele. Acum ne-au incantat cu Penalty, o comedie spumoasa. Merita savurat din plin. Din pacate unul din actori pleaca, dar eu sper sa ramana la fel de buni, deoarece sunt niste oameni extraordinar de talentati. Asemenea trupe ar trebui sustinute. Maramuresul are multe talente, atat actoricesti cat si muzicale... Si toti ar trebui incurajati. In continuare niste poze de la spectacol (fotograf: Ionuţ Sabo):











marți, 8 mai 2012

Reach out and touch faith

Faith... credinta... ma tot gandeam ce sa scriu... si mi-au venit aceste versuri in minte. De ce credinta? Pentru ca in ultima vreme nu mai am asa ceva... Aaaa... nu va ganditi la la religie and stuff, nu ma leg de asa ceva, fiecare cu ale lui aici. Ma refer la credinta in mine, in fortele proprii. Asa ca ma gandeam la ce putem realiza fiecare atunci cand avem incredere in noi. Parca realizam mai multe atunci cand ne simtim "on the top of the world". Si tot stau eu asa, si ma gandesc, cum putem sa ne imbunatatim respectul de sine. Sau cum cea mai mica chestie ne poate pune jos, la pamant. Iar odata ajunsi jos, greu ne mai revenim. Vorbesc la plural deoarece cunosc multa lume care se simte la fel....
Eu o sa incerc sa ma simt ok, si o sa va anunt si e voi sum am reusit :) See you later aligator :))




luni, 30 aprilie 2012

let me fly high...

Era noapte si pustiu... Somnul nu il lovea... se tot uita pe geam, la luna, la stele si se gandea la ce era el, la ce dorea de la viata. Intotdeauna visase ca la varsta asta va fi sot si tata, va avea un job 9-5 si va avea un salar decent. Credea ca se va simti fericit si implinit,Acum se gandea ca nu mai doreste sa fie casatorit, nici la copii nu se mai gandeste. Ii placea libertatea pe care o avea. De multe ori simtea ca putea sa zboare, iar daca ar avea o relatie, aceasta i-ar taia aripile proaspat dobandite. Se simtea bine, dar si trist totodata. Simtea ca isi pierde o parte din vise. Dar nu, asa trebuia sa fie. Era liber, facea ce vroia. Chiar daca cateodata cadea intr-o depresie cumplita, se simtea fericit.
Pe cand adormise intr-un final, avusese un vis ciudat... Tot ce mai tinuse minte din el era o fraza pe care o auzise in fundal, una care suna asemanator cu "let me fly high"... Ziua trecuse, si iar incepea sa viseze. Visul lui era negru... auzea doar vocea aceea... o voce angelica, suava. Simtea ca se indragosteste de ea... O simtea aproape, simtea ca vocea il imbratiseaza. Se trezea in fiecare dimineata doar cu dorinta de a dormi si de a simti vocea aceea invaluindu-l. Ducea conversatii cu ea toata ziua in minte. Simtea ca se indragosteste de ea... Dar cum era posibil? Era doar o voce din capul lui... O voce superba, dar totousi, era o voce creata de el...
Anii treceau si visele lui cu vocea erau din ce in ce mai dese si mai lungi, conversatiile mai intime si mai dezvoltate. El devenise destul de retras, socializand doar cu prietenii apropiati... pana intr-o zi, cand la o intalnire de afaceri aparuse noua angajata. Era o fetiscana cam plinuta si vesela. Zambea tuturor si era plina de viata. Parca nu vedea privirile dezgustate ale unor angajate, si nici nu auzea susotelile lor. El nu o mai auzise pana acum... Acum era randul ei sa tina prezentarea despre politica de imagine a firmei. Cand isi incepuse discursul, il lovise vocea din vise. Prima data crezuse ca iar o aude doar el, dar nu, vocea venea din fata, tinea prezentarea. Se uita fascinat la acea faptura mica.. de unde avea acea voce? Doar era creati lui...Oare iar visa? Incerca sa se trezeasca, dar nu putea... era treaz. Dupa prezentare, mersese sa se prezinte... Ea zambise si ii soptise: "let me fly high".
De unde stia ea asta? De ce il tortura? Si de ce fugea de el?
In fiecare zi incerca sa isi faca curaj sa mearga la ea... Si cand in sfarsit reusise, raspunsul ei a fost: "de ce? doar toate fetele birou saliveaza dupa tine, de ce m-ai ales pe mine?" el ii raspunse: "let me fly high"... Ea ramase tacuta... el plecase de la biroul ei, iar cand ajunse la computer, avea un e-mail in care scria: " de ce tot apari in visele mele?" EL? in visele ei? Nu, nu, nu... ea aparea in visele lui... Ce magie mai era si asta? Ce gluma ii faceau zeii? Pana acum era fericit singur, iar acum aparuse ea in viata lui. Nici macar nu era frumoasa... Era plinuta si zglobie... De fapt era frumoasa... ce tot vorbea? Ajunsese un inganfat? Va mai insista pana ea va spune da....
Dupa cateva luni de intalniri era deja complet indragostit... se mutasera impreuna... Iar se uita la cer, luna si stele... Iar in jos, catre el se uitau zeii... Acum stia, ei fusesera cei care le plantasera visele... Era destinul. Acum chiar era fericit. Acum zbura liber... Nu mai auzea "let me fly high" ci striga " I CAN FLY HIGH WITH YOU!!!!!!!!"

luni, 23 aprilie 2012

Zbori, gandule, zbori

Azi toata ziua mi-am stors creierii desprece sa scriu in seara aceasta pe blog, dar in zadar... Nici cea mai vaga idee, nici cea mai mica inspiratie. Nu tu vise despre feti frumosi si cai inaripati, nu tu halucinatii cu luceferi zburatori, nici macar dorinte cu "the dark knight", sau macar cu un mic print intunecat. Ce sa mai zic de bolboroseli aiurite cu boli imaginare si morti subite. Nimic, va zic. Ce sa fac? Sa scriu aiurelile mele obisnuite? Chestii despre cesti de cafea la miezul noptii? Ploi blande si vreme aiurita? Hait! ce ma fac? Oamenii sunt satui de asta. Nu, nu, le voi scrie despre.... Oh., come one, muze! O mica idee, macar o frantura! Promit sa va aduc ca ofranda zambetele tuturor celor care vor citi aceste randuri. Of! Tot nimic... gol, wax! Eh, va vin eu de hac, muze mici si aiurite! Uite, imi voi scrie gandurile catre voi! Na! Sa vad cum ma opriti acum!

Nu va speriati! Nu mi-a secat "fantana" de aiureli! Ca doar sta dovada aceasta postare ca pot! Si pot mult :D Gata, ajunge pe azi... Vor urma si alte zile... alte ganduri... alte muze... Acum vreau sa visez la feti frumosi, luceferi zburatori, printi intunecati si cavaleri negrii pe cai inaripati... Oups...

duminică, 22 aprilie 2012

Oh happy days

Era vara cand el descoperea viata adevarata. Acum cateva luni implinise 15 ani si simtea ca intreaga lume era a lui. Fusese invitat de pustiul "cool" din cartier la cea mai mare petrecere din vara aceea. Nu ii venea sa creada, el, cel mai mic din cartier, era primit intre pustii marfa. Intre cei care fumau, beau alcool si isi cresteau propria marijuana. Aaaa, sa nu va inchipuiti ca era un cartier vechi si sarac. Oooo nu! Era un cartier bogat si modern. Dar sa revenim la eroul  nostru. Aparuse la petrecere fericit. Pana acum fusese piticul, tocilarul... de azi astea vor trece, va fi cel mai tare. Si asa fusese... atrasese atentia a patru fete si, cel mai important lucru, fumase primul joint. Intrase in afacerea pustilor de acolo. Isi oferise camera pentru a creste niste plante "inocente", numai bune de fumat.
A doua zi trecuse pe la el "Trace" si ii adusese planta, si alaturi de ea o mica doza de fericire alba. Era un praf alb, stralucitor, iar "Trace" spusese ca era mai delicioasa si mai "high" decat acea simpla Marijuana. Un simplu sniff si vor ajunge in Rai si inapoi. Primul care il testase era pustiul "cool", era obisnuit. Urmase el... trasese adanc in plamani... o data, de doua ori, de trei ori... Oooo, ce sentiment placut... Vedea sunete, auzea imagini... plutea... visa... Waw, parca se vedea pe el, intins pe jos. Dar oare "Trace" de ce fugea pe usa afara? Si ce era cu sirenele ambulantei? Il dureau urechile. Si ce era cu spuma aceea albicioasa care ii iesea din gura? Si cu padelele pe pieptul lui? De ce plange surioara lui? Avea doar 8 anisori, nu trebuia sa planga... Si el de ce plutea inca? Iar se facuse negura.
Lumina il orbea... Ingheta de frig... Unde era oare? Si de ce plutea in continuare? Si de ce un tip in halat il taia in bucati? Ce scrie pe usa? M-O-R-G-A... Morga... MORGA????? Morga! Era la morga... MURISE!!!! Dar cum? De ce? Avea doar 15 ani! Era un baiat cuminte... Ce se va intampla cu parintii lui? Dar cu surioara lui?
Si iar se facuse negura...


joi, 19 aprilie 2012

Dreaming

Revenind la o tema draga mie, depresia. Nu o sa scriu despre tratamentul clinic al depresiei, ci ma gandeam sa postez tot o pseudo-povestire.
Era atat de vesela in ziua aceea. Totul ii mersese bine, la scoala reusise sa se concentreze la ore, chiar intelese tot ceea ce profesori ii explicasera la ore. Pentru prima data, dupa multa vreme, intelesese de ce hotarase sa mearga mai departe la scoala. Intotdeauna fusese "ratusca cea urata". Tot ce auzise de cand era mica era faptul ca ea e urata si proasta. Oricat de bine invatase si oricat de mult se straduia sa fie cuminte si ascultatoare, nimeni nu aprecia asta. Era intotdeauna ultima la care se uitau toti. Iar acum, cand era aproape matura resimtea toate acestea. Simtea cum timiditatea preia conducerea. Chiar daca toata lumea vedea o fata zambitoare si vesela, ea era trista. Se inchidea in camera ei si plangea pana lesina. Singurul lucru care o tinea in viata era scrisul. Isi scria gandurile... ganduri negre, sinucigase. Nu o data se gandise sa se arunce de la etaj... oricum nimeni nu ii va simti lipsa. Dar azi nu, azi era o zi buna. Radea cu adevarat, radea pana si sufletul ei, pana acum negru si trist. Nu era soare, ploua, dar pentru ea era perfect. Ajunse acasa, unde era singura deocamdata. Putuse sa urle de fericire, fara sa o certe nimeni. Se pusese sa scrie... Pentru prima data foile ei vedeau gaduri pozitive. Simtea ca se indragostise cu adevarat. Nu, nu era un baiat... Si nu, nici o fata. Era sentimentul acesta nou. Se simtea valoroasa, descoperise ce vroia de la viata, unde vrea sa ajunga.
Vrusese sa le spuna si parintilor, dar acestia erau prea ocupati si stresati sa o asculte... Singura replica pe care o auzise era: "ia mai lasa-ne cu prostiile tale, treci si invata sau fa ceva folositor, ca uite, nu ai facut nimic azi". Nu acesta era raspunsul pe care il asteptase... Cazuse pe ganduri... oare ceea ce simtise azi era doar o iluzie? Era doar o dorinta a ei? Gandurile negre ii navalau in minte... Oare chiar era nefolositoare? Nu o iubea nimeni? Ce sa faca? Se uita in jos de la etaj... Haul parca o chema, dorea sa o imbratiseze... Nu era pentru prima data cand se simtea atrasa de moarte... nu o data ii auzise chemarea... Dar azi nu era destul de puternic cantecul mortii. Nu inca. Va mai lupta si maine cu viata, daca nu o vor dobora lacrimile...

marți, 17 aprilie 2012

Despre scoala si alte chestii

Ca de obicei, revin la tema: Scoala :D Eh, nu va speriati, nu e scoala din aia cu ore stricte and stuff, e vorba de master :D Acum am luat o mica pauza de la studiu si m-am gandit sa trec si pe aici... Scriu, scriu, scriu... Nu imi vine sa cred ca dupa 17 ani de scoala imi e dor de ea, si imi va fi dor de ea :( Imi place ceea ce fac, e super si ma distrez, dar nah, e o etapa a vietii care se termina, o etapa foarte importanta. Nu voi mai avea scuza de a fi in scoala pentru multe lucruri pe care nu am chef sa le fac. Voi cum a-ti trecut peste aceasta nostalgie?
Si ca sa nu va plictisiti, niste poze :D





sâmbătă, 14 aprilie 2012

Fictiune

Se trezise inca de acum doua zile cu o durere imensa de cap. De atunci nu mai inchise un ochi... era prea trist, prea daramat de tot ceea ce se petrecuse in ultima vreme. Isi dorea sa uite de tot, sa plece undeva departe. Tot ceea ce facuse era impotriva firii lui, chiar daca masca pe care o adoptase fata de lume era exact asa. In "lume" era rece, calculat, flegmatic, chiar haios. Se distra de minune razand de toata lumea, parand un tip dezinvolt, plin de viata. In lumea lui era cineva nesigur, daramat si trist. Poate chiar depresiv. Credea ca s-a schimbat in momentul in care a vazut-o pe ea. Era o fiinta simpla, care se pierdea in multime. Era haioasa si de viata, chiar daca nu era frumoasa. De fapt nu, pentru el era cea mai frumoasa fiinta din Univers. Cand i-a vorbit prima data simtea ca i se inmoaie genunchii, ca ii va pica cerul in cap, dar totusi isi aratase "masca". Era tipul cool, dur si rece, care radea de tot. Ea s-a speriat si l-a respins. Totusi il considera un amic bun, haios. Ieseau din ce in de mai des impreuna, radeau si el incepu sa isi arate adevarata latura... pana in aceea zi fatidica, cand ea ii prezenta noul ei iubit. De fapt era vechiul ei iubit, prietenul lui bun... cel care zise ca ea nu e de nasul lui. I se prabusise universul. Se inchise in "vizuina" lui si nu mai iesise, nu mai dormise. Scrise, aruncase, sparsese. Se gandea la viata lui, la ceea ce reprezinta el in lume. Realizase ca de fapt aparitia ei in viata lui nu il schimbase, asa fusese el dintotdeauna, ea doar ii deschisese ochii. Fusese intotdeauna fascinat de moarte, de lucubru. Depresia era drogul lui, delasarea placera lui suprema. Iar gandurile sinucigase singurele lucruri care ii populau mintea. Era prea obosit sa mai traiasca asa. Vroia sa fie el, asa sumbru si depresiv... Oboseala se transforma in halucinatii, halucinatiile in vise... iar ca prin vis isi duse la bun sfarsit ultimul gand... Se terminase...

marți, 10 aprilie 2012

O noua zi

M-am hotarat sa scriu mai des pe aici, chiar daca nu stiu ce sa scriu... Azi ma gandeam la "meseria" mea... de ce fac ceea ce fac... ce rost are? Ma gandeam ca si asa nu multi stiu cu ce se mananca advertising-ul si marketing-ul... de ce ma mai chinui... Si apoi ma trasneste: ma chinui pt ca vreau sa demonstrez ceva, ma chinui pt ca vreau ca lumea sa afle cu ce se mananca aceste lucruri, ma chinui pt ca vreau ca promovarea, atat conventionala cat si cea neconventionala, merita invatata, merita raspandita si in primul rand ma chinui pt ca acesta e visul meu, si il voi indeplini, il voi urma, nu voi tine cont de esecuri si dezamagiri. Nu voi fi una din sufletele inghitite de societate, nu voi fi persoana care pe patul de moarte va spu: "hmmm, trebuia sa imi organizez viata atfel". Voi fi persoana care tot timpul va spune: "chiar daca am intampinat unele obstacole, am obtinut ceea ce am vrut de la viata" Nu voi ceda, nu voi capitula. Tu de care parte vei fi?

Astea fiind spuse, va las in compania iepurasilor :)


duminică, 8 aprilie 2012

Another day

Just another day
Waiking in missery
Just another day
Waiking too far from my life
Just another day
Far of my dreams
Just another day
Till death comes
Just another day
Till I go away

Sarbatori si alte nonsensuri


      La recomandarea cuiva, m-am hotarat sa mai scriu ceva pe aici :D Azi e Pastele pe rit catolic, adica si pt mine... Mai e si Pesah, adica Pastele evreiesc. Nu asteptam ziua asta... in ultimi ani am avut parte de sarbatori nasoale... In primul rand totul e comercial, in al doilea rand de fiecare data se intampla ceva. Craciunul si Revelionul care au trecut au fost ultimele pe care le-am petrecut cu singura bunica pe care am cunoscut-o, care din pacate era mult prea bolnava ca sa stie ce se intampla sau sa stie cine sunt. In fine, Pastele acestea au fost mega fun. Le-am petrecut in compania unor oameni dragi mie, cu care m-am distrat si care sper ca s-au distrat cu mine. Stiu ca nu sunt perfecta, de fapt majoritatea lucrurilor le fac pe dos, dar sper ca prietenii sa ii am alaturi mult timp :) Nu mai am inspiratie acum, asa ca va las in compania unor poze, asa cum v-am obisnuit :) 


copyright Ionuț Sabo
copyright Ionuț Sabo


marți, 28 februarie 2012

Uitandu-ma pe geam

Azi iar e o zi "din aia" pentru mine. Iar ma apuca "nostalgiile", cum le zicea bunicul meu.Asa ca stau si ma uit pe geam. Soare, cald... (cat poate fi de cald in februarie?), bine... pentru unii. Dar parca nu vad ceea ce e cu adevarat afara, parca vad gandurile celor cu care ma intersectez zi de zi... si tot ceea ce vad e faptul ca ii stresez, ca ii exasperez, ca nu stiu ceea ce fac. Da, stiu, asta e impresia mea, si asa ma vad eu, dar cred ca asa e...  Si atunci, ma gandesc : eu de ce mai exist? Of... sunt un dezastru.... Simt ca nu mai pot face nimic... nici macar sa mai gatesc nu mai pot :)) De mancat ce sa mai zic :( Stau in fata computerului si citesc carti... Incerc sa imi fac proiectele. Stiu ca nu ma citeste nimeni, deci am un fel de jurnal :D Tot ceea ce am facut a fost sa scriu poezii, pe care nu ma pot convinge sa le redactez. Poezii dark, fara sens despre moarte, despre iubire, despre ingeri si demoni. Am terminat si sesiunea, am inceput si lucrul... Eh, ce conteaza, ajunge pe azi, revin soon :D

si o mostra a "geniului" meu creator:

Am ramas aici, un trup fara suflet,
O carcasa fara minte,
O papusa pe ata, care joaca teatru.
Un teatru cinic, despre o viata murada,
O viata goala, de carcasa fara minte
Care joaca teatru ca o papusa pe ata.

marți, 20 decembrie 2011

Parampam and hohoho

Eh, dragi mei, uite ca m-am intors la voi ca "proaspat" posesoare de ONG :)) De ce intre ghilimele? Pentru ca in decurs de 3 luni nu am reusit sa finalizez inca toate hartogaraiele pentru el. Eh, in fine, totusi sunt fericita ca il am... Macar acum pot si lucra ceva :D Si in legatura cu lucratul... Stiti ce ma observat? Toata lumea e entuziasmata cand le spui ce vrei sa faci, ca vor sa te ajute, ca o sa faca si o sa drege, dar cand ajungi sa faci ceva, iai de unde nu's. Da, cativa dintre ei chiar m-au ajutat enorm de mult, astfel tre sa multumesc dusei mele :D, lui Iuliu, Flaviei si nu in ultimul rand Luminitei pt tot sprijinul acordat.
Ei, cu tot tam-tamul cu lansarea micului ONG, a iesit ceva... O mica distractie aiurea pentru noi... Tot ce pot face e sa multumesc destinului, Domnului, Kharmei, cum vreti voi sa-i spuneti, pentru minunatii oameni pe care i-am cunoscut din ONG-urile din Baia Mare. Suntem ca o mica masinarie bine unsa :).
Si acum sa trecem la lucruri mai serioase.... Adica la faptul ca finaly ninge :)) Si ca ma bucur de asta... La faptul ca mi se apropie examenele si eu habar nu am cand o invat pentru ele, la faptul ca mie dor de o groaza de prieteni pe care nu i-am vazut de ani de zile... Dar ceea ce ma bucura e faptul ca ei nu m-au uitat.... Asa ca va multumesc, guys. Stiu ca unii dintre voi veti citi randurile astea, dupa ce o sa va stresez cu ele pe facebook, Yahoo, s.a.m.d..
And a little translate, for all you foreigns that read my blog:
My dears, I'm back to stress you with my probles, to complain about the Romanian birocracy. To brag about my organisation :D and to complain about certain people. But I also want to thank a lot of friends that stood next to me, while I planned this crazynes. And to make things short, to thank all the guys from the NGO's from Baia Mare that stand next to each other and suport each other. You rock guys.
And finaly I want to say that I miss all of you guys, my dear friends I haven't seen in ages, but who haven't forgot me. I know you are reading these lines after I stressed you out with them on facebook, Yahoo, etc. So thank you, and I hope we'll meet real soon.

Enough with these sugary, watery stuff, let's bring the fun. Some pictures :)) As usual :p