Despre viata si un tabu

Azi m-am hotarat sa scriu despre una din marile tabuuri ale societatii noatre. Femeile supraponderale... Si nu ma refer la acele americance ignorante care manaca doar fast-food si se cred slabe. Frumoase sunt. Orice femeie e frumoasa, in felul ei. Ma refer la femeile ca mine, cele care se lupta cu prejudecatile despre "grase" zi de zi. Ni se spune ca suntem urate, neiubite, bolnave. Ca mancam mult, ca aratam dizgratios. Eu ma intreb de unde stiu unii ca mancam mult? E asa usor de judecat in momentul in care nu sti nimic despre celalat. Daca intreb un strain o sa imi zica ca sunt grasa, si cam atat. Daca intreb cunostintele, o sa imi spuna ca sunt inteligenta, si poate, ca am ochi frumosi... dar in spatele politetii lor ascund acea grimasa de "esti grasa, tu nu te vezi? ce ma intrebi pe mine?", prietenii o sa imi spuna ca sunt plina de viata, isterica si incapatanata. Cei mai buni prieteni o sa spuna ca sunt dusa, funny, chiar si ca sunt frumoasa. Iubitul, parintii o sa spuna ca sunt cea mai frumoasa. Si totusi, cea mai mare influenta asupra noastra o are societatea, felul in care suntem privite, marginalizate, judecate.
De mica simteam "ura" asta a societatii. Am ajuns pana in stadii de depresie crunta, de izolare... Simteam ca nu merit sa traiesc printre oameni "normali". Felul in care media prezinta femeia ideala afecteaza moralul femeii moderne... Obsesia asta a frumusetii universale pe mine ma lasa masca... Acum am inteles ca cine vrea sa ma cunoasca, o sa treaca de stratul asta pufos de la exterior si va ajunge la ce e important. Persoanele importante, inteligente nu au prejudecati, si nu mica mi-a fost mirarea in momentul in care chiar am dat de un astfel de grup... Prima data la liceu, cand am legat prietenii pe viata, apoi in momentul in care am descoperit voluntarii... lipsa lor de prejudecati e atat de linistitoare, de atragatoare... Societatea ar trebui sa invete de la ei. Copii de 4, 5 ani care invata ca indiferent de ce e la exterior, interiorul e mai important. Stratul de cerneala nu reprezina un golan, "pufosenia" nu e gretoasa, iar gusturile sunt ale fiecaruia.
Astfel de mentalitate ar aboli depresia in randul adolescentilor, standardele ar fi altele... Dupa parerea mea asa ar trebui sa gandeasca generatiile viitoare, dar se pare ca superficialitatea castiga, din pacate.
Va las acum cu gandurile voastre... Pe alta data...

Pareri dupa fesrival

Uite ca revin cu feed-back, dupa Festivalul International din Baia Sprie. Parere? A fost frumos. Foarte frumos! Ne-am distrat. Putin cam putina organizare, dar in  rest merita din plin. Artisti desavarsiti, care stiu face un spectacol, care stiu antrena un public. Atat muzicienii cat si restul celor prezenti (Daniel Les; artisti care creeaza minunate bijuterii specific maramuresene - mi-am luat o zgardana minunata si foarte frumos facuta). Muzicienii locali poate ca nu au fost apreciati la adevarata lor valoare, toata lumea asteptand ora 20:00, in cele trei zile, ora la care au urcat pe scena: vineri o formatie din Istria, Croatia: Gustafi, sambata Korrontzi a reprezentat Tara Bascilor, iar duminica Sardinia a fost reprezentata de Kamafei. Stiu ca de obicei pun poze, dar de data aceasta va recomand sa vedeti pozele de pe facebook: https://www.facebook.com/ILoveBaiaSprie si https://www.facebook.com/NaturesGuardianMaramures . Iar lansarea albumului chiar a avut succes. Asa ca va multutmim tuturor.
Later edit: am uitat sa va arat mostre din ceea ce ati pierdut! 

Din nou finalul verii

Stiu, stiu, iar nu am mai scris de mult... Nu sunt consegventa si basta. Nu cred ca o sa ma adun vre-odata cat sa scriu in fiecare zi despre ceva. In fiecare zi imi vine in minte cate ceva ce sa impart cu voi, dar pe cand ajung in fata laptop-ului ma iau cu latele sau am ceva de lucru si nu mai ajung sa trec si pe aici. Dar uite ca azi in sfarsit m-am gandit sa mai scriu si pe aici. Si nu voi scrie non-sensuri si fictiuni aiurite de ale mele, ci despre un festival minant ce va avea loc in Baia Sprie timp de trei zile. Norocosii locuitori ai oraslului acesta mic de munte si cei din zona vor avea norocul sa fie incantati de un festival de datini si obiceiuri. Nu, nu maramuresene, de care "piata" e cateodata suprasaturata, ci internationale. In oraselul meu, nostru vor fi prezenti niste artisti minunati care colinda lumea cu acest festival, Sete sois, sete luas si care abia astepta sa ajunga aici si sa ne incante. pe langa acesti artisti vom avea si niste maramureseni draguti care vor fi prezenti aici. Daniel Les, artistul ceramist, va avea o expozitie, Road players Band ne vor incanta urechile, la fel ca si  grupul Iza, ansamblul Dor calator, Millenium Band si Alina Augusta. Majoretele Norei vor dansa pentru noi, vom vedea o minunata expozitie fotografica numita Transilvania Pitoreasca, si (a se citi MODESTIE :D ) lansarea albumului istoric al celor de la Nature's Guardian, Baia Sprie - privind spre trecut.
Toata aceasta minunatie va tine din 31 august pana in 2 septembrie la Complexul Suior. Tata distractia va incepe de la ora 17:00 si pentru detalii puteti rasfoi si revista Zile si Nopti Baia Mare.

Penalty :D

Stiu, stiu, nu am scris de mult... Sincer? Nu am avut timp. Dar acum ma vad obligata sa scriu. De ce? Pentru ca am vazut a doua oara o piesa de teatru  jucata de o trupa de teatru amator, si anume Mozaic. Si nu ii laud doar pt ca un prieten foarte drag mie "se joaca de-a teatrul" impreuna cu ei, ci pentru ca ei chiar sunt foarte talentati. Anul trecut am vazut doua spectacole diferite ale lor, geniale ambele. Acum ne-au incantat cu Penalty, o comedie spumoasa. Merita savurat din plin. Din pacate unul din actori pleaca, dar eu sper sa ramana la fel de buni, deoarece sunt niste oameni extraordinar de talentati. Asemenea trupe ar trebui sustinute. Maramuresul are multe talente, atat actoricesti cat si muzicale... Si toti ar trebui incurajati. In continuare niste poze de la spectacol (fotograf: Ionuţ Sabo):

Reach out and touch faith

Faith... credinta... ma tot gandeam ce sa scriu... si mi-au venit aceste versuri in minte. De ce credinta? Pentru ca in ultima vreme nu mai am asa ceva... Aaaa... nu va ganditi la la religie and stuff, nu ma leg de asa ceva, fiecare cu ale lui aici. Ma refer la credinta in mine, in fortele proprii. Asa ca ma gandeam la ce putem realiza fiecare atunci cand avem incredere in noi. Parca realizam mai multe atunci cand ne simtim "on the top of the world". Si tot stau eu asa, si ma gandesc, cum putem sa ne imbunatatim respectul de sine. Sau cum cea mai mica chestie ne poate pune jos, la pamant. Iar odata ajunsi jos, greu ne mai revenim. Vorbesc la plural deoarece cunosc multa lume care se simte la fel....
Eu o sa incerc sa ma simt ok, si o sa va anunt si e voi sum am reusit :) See you later aligator :))

let me fly high...

Era noapte si pustiu... Somnul nu il lovea... se tot uita pe geam, la luna, la stele si se gandea la ce era el, la ce dorea de la viata. Intotdeauna visase ca la varsta asta va fi sot si tata, va avea un job 9-5 si va avea un salar decent. Credea ca se va simti fericit si implinit,Acum se gandea ca nu mai doreste sa fie casatorit, nici la copii nu se mai gandeste. Ii placea libertatea pe care o avea. De multe ori simtea ca putea sa zboare, iar daca ar avea o relatie, aceasta i-ar taia aripile proaspat dobandite. Se simtea bine, dar si trist totodata. Simtea ca isi pierde o parte din vise. Dar nu, asa trebuia sa fie. Era liber, facea ce vroia. Chiar daca cateodata cadea intr-o depresie cumplita, se simtea fericit.
Pe cand adormise intr-un final, avusese un vis ciudat... Tot ce mai tinuse minte din el era o fraza pe care o auzise in fundal, una care suna asemanator cu "let me fly high"... Ziua trecuse, si iar incepea sa viseze. Visul lui era negru... auzea doar vocea aceea... o voce angelica, suava. Simtea ca se indragosteste de ea... O simtea aproape, simtea ca vocea il imbratiseaza. Se trezea in fiecare dimineata doar cu dorinta de a dormi si de a simti vocea aceea invaluindu-l. Ducea conversatii cu ea toata ziua in minte. Simtea ca se indragosteste de ea... Dar cum era posibil? Era doar o voce din capul lui... O voce superba, dar totousi, era o voce creata de el...
Anii treceau si visele lui cu vocea erau din ce in ce mai dese si mai lungi, conversatiile mai intime si mai dezvoltate. El devenise destul de retras, socializand doar cu prietenii apropiati... pana intr-o zi, cand la o intalnire de afaceri aparuse noua angajata. Era o fetiscana cam plinuta si vesela. Zambea tuturor si era plina de viata. Parca nu vedea privirile dezgustate ale unor angajate, si nici nu auzea susotelile lor. El nu o mai auzise pana acum... Acum era randul ei sa tina prezentarea despre politica de imagine a firmei. Cand isi incepuse discursul, il lovise vocea din vise. Prima data crezuse ca iar o aude doar el, dar nu, vocea venea din fata, tinea prezentarea. Se uita fascinat la acea faptura mica.. de unde avea acea voce? Doar era creati lui...Oare iar visa? Incerca sa se trezeasca, dar nu putea... era treaz. Dupa prezentare, mersese sa se prezinte... Ea zambise si ii soptise: "let me fly high".
De unde stia ea asta? De ce il tortura? Si de ce fugea de el?
In fiecare zi incerca sa isi faca curaj sa mearga la ea... Si cand in sfarsit reusise, raspunsul ei a fost: "de ce? doar toate fetele birou saliveaza dupa tine, de ce m-ai ales pe mine?" el ii raspunse: "let me fly high"... Ea ramase tacuta... el plecase de la biroul ei, iar cand ajunse la computer, avea un e-mail in care scria: " de ce tot apari in visele mele?" EL? in visele ei? Nu, nu, nu... ea aparea in visele lui... Ce magie mai era si asta? Ce gluma ii faceau zeii? Pana acum era fericit singur, iar acum aparuse ea in viata lui. Nici macar nu era frumoasa... Era plinuta si zglobie... De fapt era frumoasa... ce tot vorbea? Ajunsese un inganfat? Va mai insista pana ea va spune da....
Dupa cateva luni de intalniri era deja complet indragostit... se mutasera impreuna... Iar se uita la cer, luna si stele... Iar in jos, catre el se uitau zeii... Acum stia, ei fusesera cei care le plantasera visele... Era destinul. Acum chiar era fericit. Acum zbura liber... Nu mai auzea "let me fly high" ci striga " I CAN FLY HIGH WITH YOU!!!!!!!!"

Zbori, gandule, zbori

Azi toata ziua mi-am stors creierii desprece sa scriu in seara aceasta pe blog, dar in zadar... Nici cea mai vaga idee, nici cea mai mica inspiratie. Nu tu vise despre feti frumosi si cai inaripati, nu tu halucinatii cu luceferi zburatori, nici macar dorinte cu "the dark knight", sau macar cu un mic print intunecat. Ce sa mai zic de bolboroseli aiurite cu boli imaginare si morti subite. Nimic, va zic. Ce sa fac? Sa scriu aiurelile mele obisnuite? Chestii despre cesti de cafea la miezul noptii? Ploi blande si vreme aiurita? Hait! ce ma fac? Oamenii sunt satui de asta. Nu, nu, le voi scrie despre.... Oh., come one, muze! O mica idee, macar o frantura! Promit sa va aduc ca ofranda zambetele tuturor celor care vor citi aceste randuri. Of! Tot nimic... gol, wax! Eh, va vin eu de hac, muze mici si aiurite! Uite, imi voi scrie gandurile catre voi! Na! Sa vad cum ma opriti acum!

Nu va speriati! Nu mi-a secat "fantana" de aiureli! Ca doar sta dovada aceasta postare ca pot! Si pot mult :D Gata, ajunge pe azi... Vor urma si alte zile... alte ganduri... alte muze... Acum vreau sa visez la feti frumosi, luceferi zburatori, printi intunecati si cavaleri negrii pe cai inaripati... Oups...

Oh happy days

Era vara cand el descoperea viata adevarata. Acum cateva luni implinise 15 ani si simtea ca intreaga lume era a lui. Fusese invitat de pustiul "cool" din cartier la cea mai mare petrecere din vara aceea. Nu ii venea sa creada, el, cel mai mic din cartier, era primit intre pustii marfa. Intre cei care fumau, beau alcool si isi cresteau propria marijuana. Aaaa, sa nu va inchipuiti ca era un cartier vechi si sarac. Oooo nu! Era un cartier bogat si modern. Dar sa revenim la eroul  nostru. Aparuse la petrecere fericit. Pana acum fusese piticul, tocilarul... de azi astea vor trece, va fi cel mai tare. Si asa fusese... atrasese atentia a patru fete si, cel mai important lucru, fumase primul joint. Intrase in afacerea pustilor de acolo. Isi oferise camera pentru a creste niste plante "inocente", numai bune de fumat.
A doua zi trecuse pe la el "Trace" si ii adusese planta, si alaturi de ea o mica doza de fericire alba. Era un praf alb, stralucitor, iar "Trace" spusese ca era mai delicioasa si mai "high" decat acea simpla Marijuana. Un simplu sniff si vor ajunge in Rai si inapoi. Primul care il testase era pustiul "cool", era obisnuit. Urmase el... trasese adanc in plamani... o data, de doua ori, de trei ori... Oooo, ce sentiment placut... Vedea sunete, auzea imagini... plutea... visa... Waw, parca se vedea pe el, intins pe jos. Dar oare "Trace" de ce fugea pe usa afara? Si ce era cu sirenele ambulantei? Il dureau urechile. Si ce era cu spuma aceea albicioasa care ii iesea din gura? Si cu padelele pe pieptul lui? De ce plange surioara lui? Avea doar 8 anisori, nu trebuia sa planga... Si el de ce plutea inca? Iar se facuse negura.
Lumina il orbea... Ingheta de frig... Unde era oare? Si de ce plutea in continuare? Si de ce un tip in halat il taia in bucati? Ce scrie pe usa? M-O-R-G-A... Morga... MORGA????? Morga! Era la morga... MURISE!!!! Dar cum? De ce? Avea doar 15 ani! Era un baiat cuminte... Ce se va intampla cu parintii lui? Dar cu surioara lui?
Si iar se facuse negura...

Dreaming

Revenind la o tema draga mie, depresia. Nu o sa scriu despre tratamentul clinic al depresiei, ci ma gandeam sa postez tot o pseudo-povestire.
Era atat de vesela in ziua aceea. Totul ii mersese bine, la scoala reusise sa se concentreze la ore, chiar intelese tot ceea ce profesori ii explicasera la ore. Pentru prima data, dupa multa vreme, intelesese de ce hotarase sa mearga mai departe la scoala. Intotdeauna fusese "ratusca cea urata". Tot ce auzise de cand era mica era faptul ca ea e urata si proasta. Oricat de bine invatase si oricat de mult se straduia sa fie cuminte si ascultatoare, nimeni nu aprecia asta. Era intotdeauna ultima la care se uitau toti. Iar acum, cand era aproape matura resimtea toate acestea. Simtea cum timiditatea preia conducerea. Chiar daca toata lumea vedea o fata zambitoare si vesela, ea era trista. Se inchidea in camera ei si plangea pana lesina. Singurul lucru care o tinea in viata era scrisul. Isi scria gandurile... ganduri negre, sinucigase. Nu o data se gandise sa se arunce de la etaj... oricum nimeni nu ii va simti lipsa. Dar azi nu, azi era o zi buna. Radea cu adevarat, radea pana si sufletul ei, pana acum negru si trist. Nu era soare, ploua, dar pentru ea era perfect. Ajunse acasa, unde era singura deocamdata. Putuse sa urle de fericire, fara sa o certe nimeni. Se pusese sa scrie... Pentru prima data foile ei vedeau gaduri pozitive. Simtea ca se indragostise cu adevarat. Nu, nu era un baiat... Si nu, nici o fata. Era sentimentul acesta nou. Se simtea valoroasa, descoperise ce vroia de la viata, unde vrea sa ajunga.
Vrusese sa le spuna si parintilor, dar acestia erau prea ocupati si stresati sa o asculte... Singura replica pe care o auzise era: "ia mai lasa-ne cu prostiile tale, treci si invata sau fa ceva folositor, ca uite, nu ai facut nimic azi". Nu acesta era raspunsul pe care il asteptase... Cazuse pe ganduri... oare ceea ce simtise azi era doar o iluzie? Era doar o dorinta a ei? Gandurile negre ii navalau in minte... Oare chiar era nefolositoare? Nu o iubea nimeni? Ce sa faca? Se uita in jos de la etaj... Haul parca o chema, dorea sa o imbratiseze... Nu era pentru prima data cand se simtea atrasa de moarte... nu o data ii auzise chemarea... Dar azi nu era destul de puternic cantecul mortii. Nu inca. Va mai lupta si maine cu viata, daca nu o vor dobora lacrimile...

Despre scoala si alte chestii

Ca de obicei, revin la tema: Scoala :D Eh, nu va speriati, nu e scoala din aia cu ore stricte and stuff, e vorba de master :D Acum am luat o mica pauza de la studiu si m-am gandit sa trec si pe aici... Scriu, scriu, scriu... Nu imi vine sa cred ca dupa 17 ani de scoala imi e dor de ea, si imi va fi dor de ea :( Imi place ceea ce fac, e super si ma distrez, dar nah, e o etapa a vietii care se termina, o etapa foarte importanta. Nu voi mai avea scuza de a fi in scoala pentru multe lucruri pe care nu am chef sa le fac. Voi cum a-ti trecut peste aceasta nostalgie?
Si ca sa nu va plictisiti, niste poze :D

Fictiune

Se trezise inca de acum doua zile cu o durere imensa de cap. De atunci nu mai inchise un ochi... era prea trist, prea daramat de tot ceea ce se petrecuse in ultima vreme. Isi dorea sa uite de tot, sa plece undeva departe. Tot ceea ce facuse era impotriva firii lui, chiar daca masca pe care o adoptase fata de lume era exact asa. In "lume" era rece, calculat, flegmatic, chiar haios. Se distra de minune razand de toata lumea, parand un tip dezinvolt, plin de viata. In lumea lui era cineva nesigur, daramat si trist. Poate chiar depresiv. Credea ca s-a schimbat in momentul in care a vazut-o pe ea. Era o fiinta simpla, care se pierdea in multime. Era haioasa si de viata, chiar daca nu era frumoasa. De fapt nu, pentru el era cea mai frumoasa fiinta din Univers. Cand i-a vorbit prima data simtea ca i se inmoaie genunchii, ca ii va pica cerul in cap, dar totusi isi aratase "masca". Era tipul cool, dur si rece, care radea de tot. Ea s-a speriat si l-a respins. Totusi il considera un amic bun, haios. Ieseau din ce in de mai des impreuna, radeau si el incepu sa isi arate adevarata latura... pana in aceea zi fatidica, cand ea ii prezenta noul ei iubit. De fapt era vechiul ei iubit, prietenul lui bun... cel care zise ca ea nu e de nasul lui. I se prabusise universul. Se inchise in "vizuina" lui si nu mai iesise, nu mai dormise. Scrise, aruncase, sparsese. Se gandea la viata lui, la ceea ce reprezinta el in lume. Realizase ca de fapt aparitia ei in viata lui nu il schimbase, asa fusese el dintotdeauna, ea doar ii deschisese ochii. Fusese intotdeauna fascinat de moarte, de lucubru. Depresia era drogul lui, delasarea placera lui suprema. Iar gandurile sinucigase singurele lucruri care ii populau mintea. Era prea obosit sa mai traiasca asa. Vroia sa fie el, asa sumbru si depresiv... Oboseala se transforma in halucinatii, halucinatiile in vise... iar ca prin vis isi duse la bun sfarsit ultimul gand... Se terminase...

O noua zi

M-am hotarat sa scriu mai des pe aici, chiar daca nu stiu ce sa scriu... Azi ma gandeam la "meseria" mea... de ce fac ceea ce fac... ce rost are? Ma gandeam ca si asa nu multi stiu cu ce se mananca advertising-ul si marketing-ul... de ce ma mai chinui... Si apoi ma trasneste: ma chinui pt ca vreau sa demonstrez ceva, ma chinui pt ca vreau ca lumea sa afle cu ce se mananca aceste lucruri, ma chinui pt ca vreau ca promovarea, atat conventionala cat si cea neconventionala, merita invatata, merita raspandita si in primul rand ma chinui pt ca acesta e visul meu, si il voi indeplini, il voi urma, nu voi tine cont de esecuri si dezamagiri. Nu voi fi una din sufletele inghitite de societate, nu voi fi persoana care pe patul de moarte va spu: "hmmm, trebuia sa imi organizez viata atfel". Voi fi persoana care tot timpul va spune: "chiar daca am intampinat unele obstacole, am obtinut ceea ce am vrut de la viata" Nu voi ceda, nu voi capitula. Tu de care parte vei fi?

Astea fiind spuse, va las in compania iepurasilor :)

Another day

Just another day
Waiking in missery
Just another day
Waiking too far from my life
Just another day
Far of my dreams
Just another day
Till death comes
Just another day
Till I go away

Sarbatori si alte nonsensuri

      La recomandarea cuiva, m-am hotarat sa mai scriu ceva pe aici :D Azi e Pastele pe rit catolic, adica si pt mine... Mai e si Pesah, adica Pastele evreiesc. Nu asteptam ziua asta... in ultimi ani am avut parte de sarbatori nasoale... In primul rand totul e comercial, in al doilea rand de fiecare data se intampla ceva. Craciunul si Revelionul care au trecut au fost ultimele pe care le-am petrecut cu singura bunica pe care am cunoscut-o, care din pacate era mult prea bolnava ca sa stie ce se intampla sau sa stie cine sunt. In fine, Pastele acestea au fost mega fun. Le-am petrecut in compania unor oameni dragi mie, cu care m-am distrat si care sper ca s-au distrat cu mine. Stiu ca nu sunt perfecta, de fapt majoritatea lucrurilor le fac pe dos, dar sper ca prietenii sa ii am alaturi mult timp :) Nu mai am inspiratie acum, asa ca va las in compania unor poze, asa cum v-am obisnuit :) 

copyright Ionuț Sabo

copyright Ionuț Sabo

Uitandu-ma pe geam

Azi iar e o zi "din aia" pentru mine. Iar ma apuca "nostalgiile", cum le zicea bunicul meu.Asa ca stau si ma uit pe geam. Soare, cald... (cat poate fi de cald in februarie?), bine... pentru unii. Dar parca nu vad ceea ce e cu adevarat afara, parca vad gandurile celor cu care ma intersectez zi de zi... si tot ceea ce vad e faptul ca ii stresez, ca ii exasperez, ca nu stiu ceea ce fac. Da, stiu, asta e impresia mea, si asa ma vad eu, dar cred ca asa e...  Si atunci, ma gandesc : eu de ce mai exist? Of... sunt un dezastru.... Simt ca nu mai pot face nimic... nici macar sa mai gatesc nu mai pot :)) De mancat ce sa mai zic :( Stau in fata computerului si citesc carti... Incerc sa imi fac proiectele. Stiu ca nu ma citeste nimeni, deci am un fel de jurnal :D Tot ceea ce am facut a fost sa scriu poezii, pe care nu ma pot convinge sa le redactez. Poezii dark, fara sens despre moarte, despre iubire, despre ingeri si demoni. Am terminat si sesiunea, am inceput si lucrul... Eh, ce conteaza, ajunge pe azi, revin soon :D

si o mostra a "geniului" meu creator:

Am ramas aici, un trup fara suflet,
O carcasa fara minte,
O papusa pe ata, care joaca teatru.
Un teatru cinic, despre o viata murada,
O viata goala, de carcasa fara minte
Care joaca teatru ca o papusa pe ata.