Fictiune

Se trezise inca de acum doua zile cu o durere imensa de cap. De atunci nu mai inchise un ochi... era prea trist, prea daramat de tot ceea ce se petrecuse in ultima vreme. Isi dorea sa uite de tot, sa plece undeva departe. Tot ceea ce facuse era impotriva firii lui, chiar daca masca pe care o adoptase fata de lume era exact asa. In "lume" era rece, calculat, flegmatic, chiar haios. Se distra de minune razand de toata lumea, parand un tip dezinvolt, plin de viata. In lumea lui era cineva nesigur, daramat si trist. Poate chiar depresiv. Credea ca s-a schimbat in momentul in care a vazut-o pe ea. Era o fiinta simpla, care se pierdea in multime. Era haioasa si de viata, chiar daca nu era frumoasa. De fapt nu, pentru el era cea mai frumoasa fiinta din Univers. Cand i-a vorbit prima data simtea ca i se inmoaie genunchii, ca ii va pica cerul in cap, dar totusi isi aratase "masca". Era tipul cool, dur si rece, care radea de tot. Ea s-a speriat si l-a respins. Totusi il considera un amic bun, haios. Ieseau din ce in de mai des impreuna, radeau si el incepu sa isi arate adevarata latura... pana in aceea zi fatidica, cand ea ii prezenta noul ei iubit. De fapt era vechiul ei iubit, prietenul lui bun... cel care zise ca ea nu e de nasul lui. I se prabusise universul. Se inchise in "vizuina" lui si nu mai iesise, nu mai dormise. Scrise, aruncase, sparsese. Se gandea la viata lui, la ceea ce reprezinta el in lume. Realizase ca de fapt aparitia ei in viata lui nu il schimbase, asa fusese el dintotdeauna, ea doar ii deschisese ochii. Fusese intotdeauna fascinat de moarte, de lucubru. Depresia era drogul lui, delasarea placera lui suprema. Iar gandurile sinucigase singurele lucruri care ii populau mintea. Era prea obosit sa mai traiasca asa. Vroia sa fie el, asa sumbru si depresiv... Oboseala se transforma in halucinatii, halucinatiile in vise... iar ca prin vis isi duse la bun sfarsit ultimul gand... Se terminase...