marți, 9 noiembrie 2010

Relatari

Iar am revenit sa va strezes pe blogul meu. De multe ori am impresia ca nu am ce sa va zic, sau zic lucruri inutile. Eh, azi chiar vreau sa scriu fara sa ma gandesc la asta. De cand am ajuns in presa, chiar daca am jurat sa nu fac jurnalism, am ajuns mai cinic, poate, vad lumea altfel decat o vedeam inainte. Imi e dor, cred, de inocanta mea dinainte, dar nu cred ca o voi regasi. A trecut, nu mai sunt copil, chiar daca ador desenele animate, animalele. Imi mai e dor de gotha din mine, care se pare ca s-a ascuns bine pana sambata, cand a avut prima rabufnire, dupa 4 ani de liniste. De atunci ascult non stop HIM si The Rasmus. Ador starea asta, de rataceala intre deprimare si fericire.
Poate de vina e si faptul ca am inteles ca visele mele de PR nu sunt chiar realizabile. Romanii inca nu stiu cu ce se papa PR-ul. Salariile sunt ok, dar nu te lasa sa iti pui in practica ideiile, sau ceea ce ai invatat ca trebuie facut, si pt asta gotha din mine rabufneste, se revolta.
Dar sa lasam astea. ati vazut ce toamna superba avem? Numai potrivita sa fii indragostit :) (eh, eu sunt de aproape 4 ani, dar nah, nu conteaza anii). Ador culorile, vnirea frigului si a iernii. Pacat ca vine agitatie sarbatorilor. Nu imi place ceea ce se face acum de sarbatori. Imi e dor de linistea, caldura, siguranta Craciunului de odinioara. Parca acum nu mai e la fel, agitatie, stres... Eh, dar asta o vom discuta la momentul potrivit. Va las acum, trebuie sa impachetez. Plec departe pt cateva zile... plec sa invat ceva... sper. Asa ca pe curand...
Si o poza, asa ca si un cadou:)



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu