Dreaming

Revenind la o tema draga mie, depresia. Nu o sa scriu despre tratamentul clinic al depresiei, ci ma gandeam sa postez tot o pseudo-povestire.
Era atat de vesela in ziua aceea. Totul ii mersese bine, la scoala reusise sa se concentreze la ore, chiar intelese tot ceea ce profesori ii explicasera la ore. Pentru prima data, dupa multa vreme, intelesese de ce hotarase sa mearga mai departe la scoala. Intotdeauna fusese "ratusca cea urata". Tot ce auzise de cand era mica era faptul ca ea e urata si proasta. Oricat de bine invatase si oricat de mult se straduia sa fie cuminte si ascultatoare, nimeni nu aprecia asta. Era intotdeauna ultima la care se uitau toti. Iar acum, cand era aproape matura resimtea toate acestea. Simtea cum timiditatea preia conducerea. Chiar daca toata lumea vedea o fata zambitoare si vesela, ea era trista. Se inchidea in camera ei si plangea pana lesina. Singurul lucru care o tinea in viata era scrisul. Isi scria gandurile... ganduri negre, sinucigase. Nu o data se gandise sa se arunce de la etaj... oricum nimeni nu ii va simti lipsa. Dar azi nu, azi era o zi buna. Radea cu adevarat, radea pana si sufletul ei, pana acum negru si trist. Nu era soare, ploua, dar pentru ea era perfect. Ajunse acasa, unde era singura deocamdata. Putuse sa urle de fericire, fara sa o certe nimeni. Se pusese sa scrie... Pentru prima data foile ei vedeau gaduri pozitive. Simtea ca se indragostise cu adevarat. Nu, nu era un baiat... Si nu, nici o fata. Era sentimentul acesta nou. Se simtea valoroasa, descoperise ce vroia de la viata, unde vrea sa ajunga.
Vrusese sa le spuna si parintilor, dar acestia erau prea ocupati si stresati sa o asculte... Singura replica pe care o auzise era: "ia mai lasa-ne cu prostiile tale, treci si invata sau fa ceva folositor, ca uite, nu ai facut nimic azi". Nu acesta era raspunsul pe care il asteptase... Cazuse pe ganduri... oare ceea ce simtise azi era doar o iluzie? Era doar o dorinta a ei? Gandurile negre ii navalau in minte... Oare chiar era nefolositoare? Nu o iubea nimeni? Ce sa faca? Se uita in jos de la etaj... Haul parca o chema, dorea sa o imbratiseze... Nu era pentru prima data cand se simtea atrasa de moarte... nu o data ii auzise chemarea... Dar azi nu era destul de puternic cantecul mortii. Nu inca. Va mai lupta si maine cu viata, daca nu o vor dobora lacrimile...

Despre scoala si alte chestii

Ca de obicei, revin la tema: Scoala :D Eh, nu va speriati, nu e scoala din aia cu ore stricte and stuff, e vorba de master :D Acum am luat o mica pauza de la studiu si m-am gandit sa trec si pe aici... Scriu, scriu, scriu... Nu imi vine sa cred ca dupa 17 ani de scoala imi e dor de ea, si imi va fi dor de ea :( Imi place ceea ce fac, e super si ma distrez, dar nah, e o etapa a vietii care se termina, o etapa foarte importanta. Nu voi mai avea scuza de a fi in scoala pentru multe lucruri pe care nu am chef sa le fac. Voi cum a-ti trecut peste aceasta nostalgie?
Si ca sa nu va plictisiti, niste poze :D

Fictiune

Se trezise inca de acum doua zile cu o durere imensa de cap. De atunci nu mai inchise un ochi... era prea trist, prea daramat de tot ceea ce se petrecuse in ultima vreme. Isi dorea sa uite de tot, sa plece undeva departe. Tot ceea ce facuse era impotriva firii lui, chiar daca masca pe care o adoptase fata de lume era exact asa. In "lume" era rece, calculat, flegmatic, chiar haios. Se distra de minune razand de toata lumea, parand un tip dezinvolt, plin de viata. In lumea lui era cineva nesigur, daramat si trist. Poate chiar depresiv. Credea ca s-a schimbat in momentul in care a vazut-o pe ea. Era o fiinta simpla, care se pierdea in multime. Era haioasa si de viata, chiar daca nu era frumoasa. De fapt nu, pentru el era cea mai frumoasa fiinta din Univers. Cand i-a vorbit prima data simtea ca i se inmoaie genunchii, ca ii va pica cerul in cap, dar totusi isi aratase "masca". Era tipul cool, dur si rece, care radea de tot. Ea s-a speriat si l-a respins. Totusi il considera un amic bun, haios. Ieseau din ce in de mai des impreuna, radeau si el incepu sa isi arate adevarata latura... pana in aceea zi fatidica, cand ea ii prezenta noul ei iubit. De fapt era vechiul ei iubit, prietenul lui bun... cel care zise ca ea nu e de nasul lui. I se prabusise universul. Se inchise in "vizuina" lui si nu mai iesise, nu mai dormise. Scrise, aruncase, sparsese. Se gandea la viata lui, la ceea ce reprezinta el in lume. Realizase ca de fapt aparitia ei in viata lui nu il schimbase, asa fusese el dintotdeauna, ea doar ii deschisese ochii. Fusese intotdeauna fascinat de moarte, de lucubru. Depresia era drogul lui, delasarea placera lui suprema. Iar gandurile sinucigase singurele lucruri care ii populau mintea. Era prea obosit sa mai traiasca asa. Vroia sa fie el, asa sumbru si depresiv... Oboseala se transforma in halucinatii, halucinatiile in vise... iar ca prin vis isi duse la bun sfarsit ultimul gand... Se terminase...

O noua zi

M-am hotarat sa scriu mai des pe aici, chiar daca nu stiu ce sa scriu... Azi ma gandeam la "meseria" mea... de ce fac ceea ce fac... ce rost are? Ma gandeam ca si asa nu multi stiu cu ce se mananca advertising-ul si marketing-ul... de ce ma mai chinui... Si apoi ma trasneste: ma chinui pt ca vreau sa demonstrez ceva, ma chinui pt ca vreau ca lumea sa afle cu ce se mananca aceste lucruri, ma chinui pt ca vreau ca promovarea, atat conventionala cat si cea neconventionala, merita invatata, merita raspandita si in primul rand ma chinui pt ca acesta e visul meu, si il voi indeplini, il voi urma, nu voi tine cont de esecuri si dezamagiri. Nu voi fi una din sufletele inghitite de societate, nu voi fi persoana care pe patul de moarte va spu: "hmmm, trebuia sa imi organizez viata atfel". Voi fi persoana care tot timpul va spune: "chiar daca am intampinat unele obstacole, am obtinut ceea ce am vrut de la viata" Nu voi ceda, nu voi capitula. Tu de care parte vei fi?

Astea fiind spuse, va las in compania iepurasilor :)

Another day

Just another day
Waiking in missery
Just another day
Waiking too far from my life
Just another day
Far of my dreams
Just another day
Till death comes
Just another day
Till I go away

Sarbatori si alte nonsensuri

      La recomandarea cuiva, m-am hotarat sa mai scriu ceva pe aici :D Azi e Pastele pe rit catolic, adica si pt mine... Mai e si Pesah, adica Pastele evreiesc. Nu asteptam ziua asta... in ultimi ani am avut parte de sarbatori nasoale... In primul rand totul e comercial, in al doilea rand de fiecare data se intampla ceva. Craciunul si Revelionul care au trecut au fost ultimele pe care le-am petrecut cu singura bunica pe care am cunoscut-o, care din pacate era mult prea bolnava ca sa stie ce se intampla sau sa stie cine sunt. In fine, Pastele acestea au fost mega fun. Le-am petrecut in compania unor oameni dragi mie, cu care m-am distrat si care sper ca s-au distrat cu mine. Stiu ca nu sunt perfecta, de fapt majoritatea lucrurilor le fac pe dos, dar sper ca prietenii sa ii am alaturi mult timp :) Nu mai am inspiratie acum, asa ca va las in compania unor poze, asa cum v-am obisnuit :) 

copyright Ionuț Sabo

copyright Ionuț Sabo

Uitandu-ma pe geam

Azi iar e o zi "din aia" pentru mine. Iar ma apuca "nostalgiile", cum le zicea bunicul meu.Asa ca stau si ma uit pe geam. Soare, cald... (cat poate fi de cald in februarie?), bine... pentru unii. Dar parca nu vad ceea ce e cu adevarat afara, parca vad gandurile celor cu care ma intersectez zi de zi... si tot ceea ce vad e faptul ca ii stresez, ca ii exasperez, ca nu stiu ceea ce fac. Da, stiu, asta e impresia mea, si asa ma vad eu, dar cred ca asa e...  Si atunci, ma gandesc : eu de ce mai exist? Of... sunt un dezastru.... Simt ca nu mai pot face nimic... nici macar sa mai gatesc nu mai pot :)) De mancat ce sa mai zic :( Stau in fata computerului si citesc carti... Incerc sa imi fac proiectele. Stiu ca nu ma citeste nimeni, deci am un fel de jurnal :D Tot ceea ce am facut a fost sa scriu poezii, pe care nu ma pot convinge sa le redactez. Poezii dark, fara sens despre moarte, despre iubire, despre ingeri si demoni. Am terminat si sesiunea, am inceput si lucrul... Eh, ce conteaza, ajunge pe azi, revin soon :D

si o mostra a "geniului" meu creator:

Am ramas aici, un trup fara suflet,
O carcasa fara minte,
O papusa pe ata, care joaca teatru.
Un teatru cinic, despre o viata murada,
O viata goala, de carcasa fara minte
Care joaca teatru ca o papusa pe ata.

Parampam and hohoho

Eh, dragi mei, uite ca m-am intors la voi ca "proaspat" posesoare de ONG :)) De ce intre ghilimele? Pentru ca in decurs de 3 luni nu am reusit sa finalizez inca toate hartogaraiele pentru el. Eh, in fine, totusi sunt fericita ca il am... Macar acum pot si lucra ceva :D Si in legatura cu lucratul... Stiti ce ma observat? Toata lumea e entuziasmata cand le spui ce vrei sa faci, ca vor sa te ajute, ca o sa faca si o sa drege, dar cand ajungi sa faci ceva, iai de unde nu's. Da, cativa dintre ei chiar m-au ajutat enorm de mult, astfel tre sa multumesc dusei mele :D, lui Iuliu, Flaviei si nu in ultimul rand Luminitei pt tot sprijinul acordat.
Ei, cu tot tam-tamul cu lansarea micului ONG, a iesit ceva... O mica distractie aiurea pentru noi... Tot ce pot face e sa multumesc destinului, Domnului, Kharmei, cum vreti voi sa-i spuneti, pentru minunatii oameni pe care i-am cunoscut din ONG-urile din Baia Mare. Suntem ca o mica masinarie bine unsa :).
Si acum sa trecem la lucruri mai serioase.... Adica la faptul ca finaly ninge :)) Si ca ma bucur de asta... La faptul ca mi se apropie examenele si eu habar nu am cand o invat pentru ele, la faptul ca mie dor de o groaza de prieteni pe care nu i-am vazut de ani de zile... Dar ceea ce ma bucura e faptul ca ei nu m-au uitat.... Asa ca va multumesc, guys. Stiu ca unii dintre voi veti citi randurile astea, dupa ce o sa va stresez cu ele pe facebook, Yahoo, s.a.m.d..
And a little translate, for all you foreigns that read my blog:
My dears, I'm back to stress you with my probles, to complain about the Romanian birocracy. To brag about my organisation :D and to complain about certain people. But I also want to thank a lot of friends that stood next to me, while I planned this crazynes. And to make things short, to thank all the guys from the NGO's from Baia Mare that stand next to each other and suport each other. You rock guys.
And finaly I want to say that I miss all of you guys, my dear friends I haven't seen in ages, but who haven't forgot me. I know you are reading these lines after I stressed you out with them on facebook, Yahoo, etc. So thank you, and I hope we'll meet real soon.

Enough with these sugary, watery stuff, let's bring the fun. Some pictures :)) As usual :p

Halucinatii

Sunt racita cobza... again :)) Stiu, stiu... nu am mai scris de mult, dar, dupa cum v-ati dat seama, nu prea sunt consegventa... in special cand vine vorba de blog, scriu in functie de inspiratie... in cazul in care am :))
Multi s-au plans ca sunt putin cam "dark" si trista, asa ca azi incerc sa fiu mai happy... e toamna, e vremea viselor... ce e ciudat e ca la inceputul lui octombrie totul e verde inca... ceea ce mi se pare ciudat... din pacate nu am avut timp sa iau camera foto in mana, asa ca nu am dovezi... tot ce stiu e ca e cald si bine... vreme perfecta de visat... sau poate e vreme perfecta pt niste finaluri. Maine e finalul cursului de japoneza :(( o sa imi lipseasca, a fost super fun... All I can say is "Thanks Yunus, for a lovely time. For all the laughter and crazy stuff. And hopefully we'll see you soon. So I won't say goodbye, I'll just say また".
Dar sa revenim la normal... ca si o concluzie a fost o vara fun, m-am implicat in multe, am invatat multe... si sper ca toate amintirile sa le pastrez pe veci. Iar ca si un final happy, niste poza, iar :)) cam vechi, dar la fel de frumoase.

Despre viata si alte chestii

Cum nu mi-am facut un obicei sa scriu periodic pe blog... M-am gandit sa respect titlul lui... si sa debitez despre filsofiile vietii... Dar cum e aproape miezul noptii nu am habar ce sa scriu.... Prin minte imi trec tot felul de porcarii...de la voluntariat, la mediu, la master si relatii... prietenii si animale. Deci, cum ziceam ,porcarii...
Dar hai sa trecem peste asta. E vara, e bine... Mai e pana reincepe scoala... E vacanta. Stau cu o cana de cafea in mana... ascult nu metal si nu am somn... asa ca daca vrea careva... astept idei despre ce sa scriu :D

Zile, ganduri....

Azi e o altfel de zi de vara... E "rece" (adica vreo 25 de grade Celsius!!!!), e ceata si ploua... Adica e bine... Pentru mine e perfect. Multi ma intreaba de ce mi se pare perfecta o astfel de zi. Eh, uite ca nu stiu... Poate pentru ca din copilarie astfel de zile imi induceau o stare de reeverie. Adoram si ador sa visez si sa imi fac planuri in astfel de zile.  Imi place sa stau in fata geamului cu o cafea calda si sa privesc lumea grabita... cum o tanara fuge de ploaie, cum o pisica face tot posibilul sa nu se ude... Imi place plumburiul cerului(cum negrul nu il gasim in natura, griul e culoarea mea favorita a naturii). Iar copacii chinuiti de vant... Pare ca o metafora a cum trecem noi prin viata. Multi ma intreaba de ce sunt asa melancolica si "dark". Dragii mei, nu am un raspuns pentru voi.  Tot ce stiu e ca asa melancolica ma distrez de minune.
Aaaaaa....si, asa, ca un update... sunt in continuare la master in Arad. :D Si e super tare.... cateodata. Sunt obositoare drumurile dese cu trenul, e ciudatat vremea in Arad... Dar de aia ma distrez din plin.
Dar sa revenim la ziua mea perfecta. La cum privesc muntii verzi... la cum imi doresc sa nu existe altceva in jurul meu decat o padure, un mic rau si liniste si pace, departe de zgomotul orasului, fara blocuri de beton la orizont, fara case moderne, fara mine si tine.:)

Ploua, doar ploua

Ploua, ploua cu stropi mari
Ploua, ploua peste gandurile mele
Ploua peste ce a fost frumos
Ploua, doar ploua

Ploua in inima mea
Ploua in sufletul meu
Ploua in tot si in toate
Ploua, doar ploua

Ploua a uitare, ploua a vise
Ploua a durere, ploua a sperante
Ploua a despartire, ploua a iubire
Ploua, doar ploua.


Asta, asa, de final, ca o inspiratie. Poate ma veti intreba de autor... Ei bine... e anonim ;) Poate unii isi vor da seama cine e :p

About me!

So me would call me a spoiled bratt... I always get what I want! Always! No, my parents aren't rich, if you were wondering... They are just like you... But they thought me that everything is possible. They bought me everything I wanted, with one condition: I had to study! And I always studyed a lot :D I never wanted to talk about my life, especialy on the Internet. But I think that I have to write about it... I will continue someday... Now I'm not in the right mood... And I know that nobody reads me, so.... Se you :)

Un ianuarie ciudat, sau cum nu vrea sa plec....(nonsens epic)

Ninge, iar. Ieri ploua, azi ninge. Nimic in lumea asta nu mai are sens. Stateam pe autobus, sa vin la lucru si cine se mira ca ninge(!!!!). Va dati seama? Sa ne miram ca ninge in ianuarie... acum 5, 6 ani radeam cand cineva pomenea de posibilitatea unei ploi a doua zi... Azi ne miram ca ninge in ianuarie....chiar ca e ciudat.... Poate mi se pare mie, ca sunt obligata sa plec din Maramuresul meu drag in Arad...Sunt doar 2 saptamani, dar nah, nu vreau sa plec... Nu imi place acolo. Singurul lucru ce ma mai alina e ca o sa am cu cine sa ma distrez.... Dar parca nu vreau sa ma distrez. Vreau sa stau acasa, la caldura. Sa ma joc cu Miki si sa il cicalesc pe Alin :))
Mie dor de adolescenta... mie dor de copilarie... urasc lumea de acum... E doar melancolie...
Privesc pe geam... si in fata mea un bloc care exemplifica perfect Romania de azi, jumatate modernizat, jumatate in ruina.... colorat in vreo 3 culori stridente... Mi se pare exemplul perfect al starii noastre...
Asa ca plang si rad si vreau sa se termine... Vreau sa stiu ca avem un viitor...

My life, I think...

De cateva luni am intrat in presa, marele meu baubau... Nu stiu ce m-a apucat, dar nah, am zis ca nu o sa mor. Adevarul e ca nu sunt redactor decat rar, si atunci pe publicitate... dar din pacate, imi place :)) toata tevatura, interesele, etc... e fun de urmarit.
Unii nu si-ar calca pe mandrie sa lucreze pt politicieni and stuff, sa fie unelte de manipulare, dar mie imi place sa experimentez. Asa cum pot lucra, ca si P.R.-ist pt oricine, atata timp cat nu mi se baga in munca, si intelege ce e P.R.-ul si cu ce se mananca. Stiu ca scriu degeaba, si ca imi exprim niste anxietati in eter, dar imi place =))
Nu mai fabulez mai departe, deocamdata, dar revin cu update-uri in curand.

Relatari

Iar am revenit sa va strezes pe blogul meu. De multe ori am impresia ca nu am ce sa va zic, sau zic lucruri inutile. Eh, azi chiar vreau sa scriu fara sa ma gandesc la asta. De cand am ajuns in presa, chiar daca am jurat sa nu fac jurnalism, am ajuns mai cinic, poate, vad lumea altfel decat o vedeam inainte. Imi e dor, cred, de inocanta mea dinainte, dar nu cred ca o voi regasi. A trecut, nu mai sunt copil, chiar daca ador desenele animate, animalele. Imi mai e dor de gotha din mine, care se pare ca s-a ascuns bine pana sambata, cand a avut prima rabufnire, dupa 4 ani de liniste. De atunci ascult non stop HIM si The Rasmus. Ador starea asta, de rataceala intre deprimare si fericire.
Poate de vina e si faptul ca am inteles ca visele mele de PR nu sunt chiar realizabile. Romanii inca nu stiu cu ce se papa PR-ul. Salariile sunt ok, dar nu te lasa sa iti pui in practica ideiile, sau ceea ce ai invatat ca trebuie facut, si pt asta gotha din mine rabufneste, se revolta.
Dar sa lasam astea. ati vazut ce toamna superba avem? Numai potrivita sa fii indragostit :) (eh, eu sunt de aproape 4 ani, dar nah, nu conteaza anii). Ador culorile, vnirea frigului si a iernii. Pacat ca vine agitatie sarbatorilor. Nu imi place ceea ce se face acum de sarbatori. Imi e dor de linistea, caldura, siguranta Craciunului de odinioara. Parca acum nu mai e la fel, agitatie, stres... Eh, dar asta o vom discuta la momentul potrivit. Va las acum, trebuie sa impachetez. Plec departe pt cateva zile... plec sa invat ceva... sper. Asa ca pe curand...
Si o poza, asa ca si un cadou:)

O zi nasoala

Stiu ca v-am promis o continuare... intregul roman zace ascuns intr-un sertar al biroului meu vechi... Sincer? Nu am mai avut timp sa scriu... cu licenta, cu gasitul unui job (nu va angajati la cunoscuti!!!!) cu toate....
Eh, dar azi mi-a venit sa scriu pe blog. De ce? Nu stiu... Stiu doar ca ma simt nasol, am o stare de plans... Parca nimic nu e bine.... Ma simt tradata si tradatoare, fara motiv, simt ca nu ma iubeste nimeni, chiar daca am un iubit afectuos, parinti care ma adora si prieteni dragi. Dar parca ceva lipseste, parca nu e de ajuns... Poate e o stare a mea, sunt poate intru intr-o stare depresiva si scriu prostii, doar sa nu ma gandesc la altele.....
In orice caz, in doua luni am trecut prin multe... poate starea asta e urmarea acestor fapte. Eh, va trece si asta. Va fi bine si pt mine. O zi splendida sa aveti :))

Un roman nou[fragment]

Zbang,zbang,zbang se auzea prin preeria linistita de obicei... Rose iesi sa se bucure de primele raze ale soarelui cand fu surprinsa de o avalansa de gloante. Speriata, intra in casa, lua arma grea de vanatoare si iesi sa se apere de atacatori. Viata nu e chiar asa usoara pe acest nou continent cum spera ea pe vasul ce o aducea dinspre Europa...Cat a fost pe vas visa la campiile intinse din povestile bunicii, care le auzea seara. Visa la o lume idilica, din povesti, o viata usoara si fara chinuri pe acest nou continent.America, ce nume cidat pentru un continent. Dar tot e bine, macar a scapat din mizeriile Londrei. A lucrat 5 ani sa isi poata permite un bilet pe vasul ce o ducea acum spre libertate. A luat cu ea doar cateva haine, pusca de vanatoare a tatului ei si multe vise si sperante. Ajunsa in New York a luat trenul catre Vest, unde se dadeau inca pamanturi gratis pentru temerari. Ea era curajoasa si se avanta in necunoscut sa isi gaseasca locul. Si ce daca era femeie?Asta insemna ca nu poate munci? Pe pamantul primit isi ridica o casuta mica, asa cum visa ea de mica ca va avea. Avea pamant si o ducea desul de bine. Dar o deranjau incursiunile acestor salbatici care incercau sa o jefuiasca., ca si in dimineata aceasta. Dar ea nu vroia sa renunte la putina ei avere.Isi apara pamantul cu furia leoparzilor. Era al ei. In sfarsit ceva numai si numai al ei!
Va urma...

Un alt vis...

Asa cum am promis, o alta povestioara, tot legata de vise :D
Adorm... In toropeala linistita a verii... sunt obosita si vreau sa dorm, fara vise, fara ganduri, dar gandul imi zboara aiurea. Imi zboara la clipele minunate petrecute alaturi de El.
Cine e El? E un barbat frumos(pt. mine) inalt, brunet... care ma iubeste.
Cine sunt eu? O fiinta marunta din Universul acesta, care visa cariera pana sa il intalneasca pe El. Cineva care credea ca barbatii sunt simple jucarii in mainile femeilor, jucarii care trebuie schimbate constant si din care nu poti avea nicio data prea multe. Dar toate astea s-au schimbat cand l-a vazut pe El.
A fost o seara de martie calma si linistita. Ea iesise la plimbare, vroia sa se bucure de primavara, de renastere. Si vroia sa scape de frigul din suflet. Avea totul, dar se simtea goala pe dinauntru. Asta pana cand il intalni pe El. Cobora dintr-o masina, venise in vizita, in orasul ei! Nu ii veni sa creada ce vede... Si-a uitat si propriul nume. Cand s-a apropiat de ea, tremura toata, nu stia cum va reactiona. Dar a fost de ajuns o singura privire si au inteles amandoi.Se cunosteau de o vesnicie.
A doua zi s-au si mutat impreuna... nu le pasa de nimic, nu aveau nevoie nici de aer, erau ei doi si atat. El o vedea un inger... Iar ea vedea in El intregul Univers, traia pentru El, prin El. Era cel mai frumos barbat.
Iar visul ei era despre el, ca de fiecare data. Vedea viitorul. Un viitor frumos, doar ei doi, o casuta si multi catei. Iar, ca de fiecare data, se trezi odihnita si plina de viata.
Sper sa va placa.

O poveste mai fara inteles

Mi-a venit asa... sa scriu o pseudo-poveste...Era concurs de fantezii pe un site, si mie mi-a venit inspiratia sa scriu asta:
Parul ei balai si ochii caprui invaluiau camera aflata in usoara penumbra...se gandea la viata ei, la ce a fost, la ce va veni. Isi vedea trecutul intunecos, plin de mistere, amar si vroia sa uite. Vroia sa scape de tot ce insemna viata ei pana acum, dragostea, ura, totul... Avea doar 30 de ani si suferea...viata i s-a prabusit atunci cand a pierdut totul... Intai a vrut sa se sinucida, sa intre in uitare, dar apoi a vazut viitorul in ochii lui, niste ochi de chihlimbar... A vazut viitorul ei luminos...A vazut dulceata vietii, bucuria de a trai... Dar totul se facu negru.Ce s-a intamplat?Apoi si-a adus aminte: niste pastile de xanax si mult alcool...Murea...dar murea fericita, a vazut ce inseamna viata.
Zbrrrr....suna ceasul... isi arunca ochii pe tavan... a fost doar un vis,o fantezie...Aude un sunet:
„-Ce faci, iubito?”Ochii de chihlimbar o priveau dragastos.Sa fie vis sau realitate?
Voi sa imi spuneti daca e reusita sau nu :) Sa o continui sau sa ma las balta :D

Na hai sa fac si putina reclama...

Nu prea sunt adepta reclamelor pe bloguri, si nici altundeva... dar acu ma simt obligata sa dau ceva inapoi unui chat care m-a suportat 5 ani,unde am ras si am plans si am facut misto unii de altii...acum e pustiu... din greseala unora... Dar eu cred ca merita aprecierea noastra dupa atatia amari de ani cat ne-a suportat crizele, istericalele, iubirile, mistourile...
Unii sunt de parere ca acest chat a murit... eu cred ca e intr-o etapa de reinventare, de rebranding si ca trebuie sa fim putin mai ingaduitori cu el. Dar e greu sa schimbi mentalitatea cuiva... sa speram ca eu voi reusi :)
Cei interesati site-ul e : Euforia.name