Povestea este strict o fictiune si trebuie tratata ca atare
Stateam la masa din colt, in bistroul nostru preferat. Il vedeam cu coada ochiului, cum asteapta acel semn de la mine, acel sms care il va anunta ca imi e dor de el si vreau sa revina langa mine. Dar azi acel mesaj nu va mai merge inspre el. Va merge spre acest barbat superb care se indreapta spre masa mea. Barbatul pe care il iubesc, cel care imi ofera ceea ce am nevoie. Si totusi, de ce retraiesc amintirile acestea? De ce ma mai gandesc la trecut?
Avea doar 17 ani cand ne-am cunoscut. Eu aveam cativa, multi, in plus... Paream o copila, ca el. Mica, cu chip de fetiscana de liceu, si imi placea. Ma distram facand lumea sa creada ca am 15 ani si sunt mica si nevinovata. Ii jucam pe degete si ii aduceam unde vroiam eu cu dragalasenia mea. Dar cu el a fost altceva. Coordonam un proiect amplu, si aveam cativa voluntari care se asigurau ca merge ca pe roate totul. El mi se parea cel mai dezghetat dintre ei si cel pe care ma puteam baza. Am inceput sa ii dau din ce in ce mai multe responsabilitati si petreceam din ce in ce mai mult timp cu el. Mi se parea ca si el se simte comod in prezenta mea, confesandu-mi temerile, sperantele si visele. Pana intr-o zi cand cand a incercat sa ma sarute. Am simtit ca pica cerul pe mine... Cum nu am vazut ca lui ii place de mine? Dar si mai grav, si eu vroiam sa il sarut. Si inca disperant de mult. Asa ca am intors spatele la tot si am plecat. Am plecat departe de el, departe de tot ce imi aduce aminte de cine fusesem inainte. Acel departe s-a nimerit sa fie Bucuresti. Am reusit sa imi fac o cariera, sa fiu pe picioarele mele, sa uit de el si de cine eram cu 3 ani inainte. Pana in acea zi fatidica.
Ajunsesem la munca cand seful ma anunta ca trebuie sa trec pe la agentia de publicitate, sa ma intalnesc cu noul grafician, sa reusim sa punem la punct noua strategie de promovare. Zis si facut... Ajung in holul impresionant al agentiei. De fapt arata tipic corporatist, un lobby de imitatie de marmura, cu o blondina inalta si frumusica la receptie, cu tablouri contemporane minimaliste pe peretii gri deschis. Asta pana treci de lobby. In spatele acelei aparente corporatiste se afla un adevarat teren de joaca pentru adultii creativi. Ajung in holul central, decorat cu grafitti-uri, vesel si colorat. Acolo ma intampina un vechi prieten, care ma roaga sa il urmez pana in biroul noului grafician. Spune ca voi fi incantata, e un tanar student care promite multe. Si mai e si din orasul meu natal. Cand aud asta, simt ca imi pierd echilibrul. Simt nevoia sa imi dau jos tocurile, sa imi desfac parul, nu mai am aer... Nu poate fi el, chiar nu poate. Sunt multi tineri talentati in orasul ala! Foarte multi. Trebuie sa imi pastrez calmul, sigur nu e el. Intru in birou si tot ce vad sunt ochii lui negrii. M-am inselat amarnic cand credeam ca l-am uitat. Si s-a facut atat de frumos. Vad pe reactia lui ca ma recunoaste. Eu imi pastrez calmul si zambesc politicoasa. Atingerea lui usoara imi da fiori pe spate, imi vine sa il sarut, sa ii spun cat mi-a lipsit, ca acum diferenta de varsta nu mai e atat de grava, dar ma abtin. Sunt o profesionista desavarsita si ii transmit ca vom lucra impreuna la un proiect important.
Zilele alaturi de el trec alarmant de repede. Nu stiu caum ma pot concentra la munca mea, mintea mea zboara doar la el, pana intr-o zi, cand ma saruta. Tot ce am putut face a fost sa fug. Am ajuns acasa si l-am sunat, l-am invitat la mine. El a acceptat. Inima imi batea cu putere, dar am acceptat. Eram hotarata sa ii marturisesc tot si sa plec. Dar partea cu plecatul nu a mai venit. Am trait alaturi de el o frumoasa poveste... Ne iubeam si nu ne pasa de nimeni si nimic. Pana intr-o fatidica dimineata de duminica, cand totul s-a terminat. A decis sa imi franga inima. Vreme indelungata m-am ingropat in munca, nu dormeam, nu mancam, vroiam doar sa il uit, vroiam sa uit greseala de al iubi.
Pana intr-o zi cand a aparut EL in viata mea. A venit ca o furtuna, cand am avut mai mare nevoie de el. Am crezut ca va fi o aventura de-o noapte, ca nu il voi mai vedea. Frumusel, nu prea inalt, sportiv profesionist, era total opusul barbatului care ma placea pe mine. Si totusi s-a incapatanat sa ramana alaturi de mine, iar eu il iubesc pentru asta. Iubesc felul in care sforaie usurel pe umarul meu dupa un antrenament greu, iubesc felul in care apare plin de noroi cu un trandafir in mana la usa mea din cand in cand doar pentru ca ii e dor de mine. Iubesc totul la el, si nu mi-as schimba viata nicio data!
Si totusi, iata-ma in bistro-ul asta, cu ochii dupa prima mea greseala... Dar cum apare EL uit totul si ma las inghitita de iubire.
